Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Sfanta Macrina este cinstita pe 19 iulie. Sfanta Cuvioasa Macrina s-a nascut in anul 327 si a fost sora Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Grigorie de Nyssa. Sfanta Macrina a fost cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.
Vindecarea demonizatului - Hristos a urcat pe Tabor împreună cu trei dintre ucenicii Săi - Petru, Iacov şi Ioan - şi S-a schimbat la faţă înaintea lor (v. Matei 17, 1). La poalele muntelui, ceilalţi nouă ucenici încercau să vindece un demonizat adus de tatăl său, fără însă să reu...
Stareţul Iosif se lupta cu asprime împotriva somnului, deoarece vedea din experienţă că nici o altă nevoinţă nu aduce atâtea binecuvântări pentru lucrarea Rugăciunii minţii, precum lipsirea de somn.
Rugăciunea lui Iisus lucrătoare a minţii, se numeşte a minţii deoarece este spusă în gând, iar lucratoare pentru că până la momentul predării totale în voia lui Dumnezeu, se săvârşeşte de către om intenţionat, şi nu mişcată de la sine.
Acoperamantul Maicii Domnului In vremurile cumplite cele mai de pe urma, cand s-au inmultit pacatele noastre, s-au inmultit si primejdiile asupra noastra, incat s-au implinit cuvintele Sfantului Pavel, care zicea: "Primejdii de la talhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii
Sfantul Grigorie Taumaturgul Sfantul Grigorie s-a nascut in slavita si marea cetate a Neocezareei din parinti necredinciosi. Apoi, din copilarie ramanind orfan, a fost dat la invataturi elinesti, unde, invatand, a inceput sa priceapa intelepciunea cea desavarsita, care este cunostinta adevaratului
Cuviosul Lazar Cuviosul Parintele nostru Lazar era dintr-un sat al Asiei care era aproape de Magnesia. Parintii lui se numeau Nichita si Irina, de bun neam amandoi, cinstitori de Dumnezeu si imbunatatiti. Cand s-a nascut Cuviosul, s-a vazut in casa aceea un nor foarte luminos, care arata ca pruncul
Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie Tara Bitiniei a odraslit pe sfintii mucenici: Tirs, Levchie si pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut si au patimit pentru Hristos, in vremea imparatiei lui Decie, intr-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia...
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Porfirie, Episcopul Gazei (26 februarie) Gaza este o cetate in Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost data mostenire fiilor lui Israil, din semintia Iuda; apoi a fost stapanita de filisteni. De la dansa luase odata Samson, pe ume
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Porfirie, Episcopul Gazei (26 februarie) Gaza este o cetate in Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost data mostenire fiilor lui Israil, din semintia Iuda; apoi a fost stapanita de filisteni. De la dansa luase odata Samson, pe ume
Acoperamantul Maicii Domnului In vremurile cumplite cele mai de pe urma, cand s-au inmultit pacatele noastre, s-au inmultit si primejdiile asupra noastra, incat s-au implinit cuvintele Sfantului Pavel, care zicea: "Primejdii de la talhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii
Cuviosul Lazar Cuviosul Parintele nostru Lazar era dintr-un sat al Asiei care era aproape de Magnesia. Parintii lui se numeau Nichita si Irina, de bun neam amandoi, cinstitori de Dumnezeu si imbunatatiti. Cand s-a nascut Cuviosul, s-a vazut in casa aceea un nor foarte luminos, care arata ca pruncul
Sfintii Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie Tara Bitiniei a odraslit pe sfintii mucenici: Tirs, Levchie si pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut si au patimit pentru Hristos, in vremea imparatiei lui Decie, intr-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia...
Ma bucur cu cei ce se bucura si asculta cuvintele mele si ma scarbesc de cei care patimesc boli sau ispite, ii compatimesc, ma rog pentru ei la Dumnezeu si ii incurajez sa nu dea inapoi, ci sa mearga cu rabdare inainte
Nu exista aproape nimeni, ca sa zicem asa, care sa nu cunoasca acest psalm, el se canta mereu, dar putini sunt cei care ii cunosc adevaratul inteles. Asa ca nu suntem oare vrednici de ocara si de reprosuri cantandu-l si avandu-i cuvintele pe buze
Intr-o celebra alegorie greaca, aceea a lui Prodicos, evocata spre instructie de Clement , de Sf. Vasile cel Mare, cand abia iesea din copilarie, Herakles era pus sa aleaga intre Virtute si Viciu. Promitandu-i-se de o parte fericirea suprema
Cine vrea sa-si vindece patimile, adica cine vrea sa-si schimbe patimile, sa le intoarca catre Dumnezeu si sa se vindece inauntru, acela are nevoie sa scape de imaginatie. Deoarece pentru realizarea oricarui pacat joaca un important rol imaginarul
Trebuie stiut ca lacrimile sunt un bun medicament pentru toate bolile sufletului nostru. Ele sunt de trei feluri : lacrimile firesti ; lacrimile tristetii sfinte ; lacrimile bucuriei lumesti sau duhovnicesti. Faptul ca sunt mai multe feluri de lacrimi este explicat de catre Parintele Arhimandrit...
In calendarul bisericesc, Lasata Secului are doua etape care conduc treptat catre Postul Sfintelor Pasti: Duminica Lasatului sec de carne - Duminica Infricosatei Judecati (7 februarie) si Duminica Lasatului sec de branza - Duminica izgonirii lui Adam din rai (14 februarie). Predica la Duminica...
ATACELUL: Unii sustin ca intre venirea a doua si sfarsitul lumii, Hristos va intemeia pe pamant o imparatie in oare El va domni, impreuna cu cei alesi ai Sai, vreme de o mie de ani. Ce este adevarat in aceasta privinta ? PREOTUL: Ideea aceasta este veche: in primele veacuri ale crestinismului ea a f